joi, 15 septembrie 2011

Ochiul cel mare ce-ți atârnă la gât - Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540)




Λίθους δὲ πελίους ἢ χλωροὺς καὶ τῆς ἀπεξενωμένης θαλάττης τὰ ἐκβράσματα καὶ τῆς γῆς τὰ ἐκψήγματα μειρακιῶδές ἐστι τεθηπέναι. Ταύτῃ καὶ τὸ πῦρ τὰ παιδία θεασάμενα φέρεται ἐπ' αὐτὸ τῇ λαμπρότητι ἀγόμενα, τῆς δὲ ἐπαφήσεως τὸ ἐπισφαλὲς διὰ τὴν ἄνοιαν οὐ κατανενοηκότα. Τοιοῦτο ταῖς ἠλιθίαις οἱ λίθοι γυναιξὶν περιδούμενοι τοῖς ὅρμοις καὶ τοῖς περιδεραίοις ἐγκατακλειόμενοι ἀμέθυστοι καὶ κεραυνῖται καὶ ἰάσπιδες καὶ τοπάζιον ἥ τε Μιλησία σμάραγδος ἐμπόλημα τιμηέστατον.
Ὁ δὲ πολυτίμητος μαργαρίτης ὑπερφυῶς τῇ γυναικωνίτιδι εἰσεκώμασεν· γίνεται δὲ οὗτος ἐν ὀστρείῳ τινὶ, μέγεθος δὲ ἡλίκος ἰχθύος ὀφθαλμὸς εὐμεγέθης. Καὶ οὐκ αἰσχύνονται αἱ κακοδαίμονες περὶ ὄστρειον ὀλίγον τοῦτο τὴν πᾶσαν σπουδὴν πεποιημέναι, ἐξὸν ἁγίῳ κοσμεῖσθαι λίθῳ, τῷ λόγῳ τοῦ θεοῦ, ὃν μαργαρίτην ἡ γραφὴ κέκληκέν που, τὸν διαυγῆ καὶ καθαρὸν Ἰησοῦν, τὸν ἐν σαρκὶ ἐπόπτην ὀφθαλμόν, τὸν λόγον τὸν διαφανῆ, δι' ὃν ἡ σὰρξ τιμία ὕδατι ἀναγεννωμένη. Καὶ γὰρ τὸ ὄστρειον ἐκεῖνο ἐν ὕδατι γιγνόμενον περιστέγει τὴν σάρκα, ἐκ δὲ ταύτης ὁ μαργαρίτης κυΐσκεται.

Λείπεται τοίνυν ἡμῖν κἀκεῖνο ἐπιλῦσαι τὸ ἐπιφερόμενον· τίσιν οὖν τὰ πολυτελέστερα, ἂν αἱρῶνται πάντες τὰ εὐτελέστερα; τοῖς ἀνθρώποις, φήσαιμ' ἄν, ἐὰν χωρὶς προσπαθείας καὶ διαφορᾶς χρώμεθα αὐτοῖς.
Εἰ δὲ ἀμήχανον πάντας σωφρονεῖν (…).

A se tot minuna de pietre întunecate ori verzi, de secrețiile mării îndepărtate ori de cheagurile pământului e totuna cu a da în mintea copiilor. Aceștia, când văd focul, sânt atrași de strălucirea flăcării și nu iau în seamă primejdia arsurii, fiindcă nu au minte. Tot așa pățesc femeile fără minte cu pietrele încrustate în lanțuri și coliere: ametiste, cheravnite, iaspisuri și topaze sau milesianul smarald, „marfă neprețuită”.
Mai de preț decât acestea este mărgăritarul, introdus cu mare cinste în gineceu. Acesta se alcătuiește înlăuntrul unei scoici, având dimensiunea unui ochi de pește mai mărișor. Și nu se rușinează nefericitele să-și dea toată silința pentru această scoică micuță, în loc să se împodobească cu piatra sfântă, Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Scriptura l-a numit undeva mărgăritar; cu Iisus cel strălucitor și curat, cu ochiul atoatevăzător în trup, Cuvântul cel străveziu, prin care trupul renaște prin apă la o viață de mare preț. Căci scoica aceea născută în apă ascunde carnea, iar din aceasta se zămislește mărgăritarul.

Ne mai rămâne să răspundem la o singură obiecție: Cui vor rămâne cele de mare preț, dacă toți vor prefera lucrurile simple? Oamenilor, zic, de vom ști să ne folosim de ele fără patimă și părtinire.
Greu este ca toată lumea să judece cumpătat!

Cuvint din Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540). Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Niciun comentariu: