joi, 24 septembrie 2009

Sfinte Siluane Atonitule, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


RUGACIUNE

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobandit smerenia lui Hristos in Duhul Sfant si dascal al iubirii de vrajmasi ai devenit in acest veac plin de ura si de tulburare! O, dulce psaltire a pocaintei si alauta binecantatoare a Duhului Sfant!

Noi, cei insufletiti de vietuirea ta cea aleasa, ne plecam genunchii in fata sfinteniei tale care rusineaza pe cei ce nu mai cred ca Dumnezeu lucreaza in Biserica Sa si iti marturisim ca inimile noastre suspina dupa linistea ta, dupa dragostea ta de Dumnezeu, de oameni si de vrajmasi.

Marturisim ca avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, ca mult suntem tulburati in aceasta lume care ne invata sa fim rai, iubitori de slava desarta si orbi ai pacatului. Roaga-L, Parinte sfinte, sa ne daruiasca si noua blandetea Sa, indelunga - rabdare, tacerea, infranarea si iubirea Lui cea dumnezeiasca pentru toata faptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atatea incercari duhovnicesti intarit de Sfantul Duh, nu ne lasa sa fim inghititi de marea lumii acesteia. Fii calauza noastra, fii povatuitorul nostru, mijloceste pururea pentru noi ca sa stingem vapaia patimilor, sa biruim raul din inimile noastre si astfel sa ne mantuim sufletele.

Asa, Cuvioase Parinte Siluane, podoaba calugarilor din Sfantul Munte al Athosului, cel care te-ai facut pe tine lacas Sfintei Treimi, izbaveste pe cei ce cu credinta savarsesc prea cinstita pomenirea ta si pe cei ce saruta cu evlavie moastele tale, spre slava Celui ce S-a proslavit in tine si daruieste prin tine tamaduire tuturor celor ce alearga la ajutorul tau. Vazand rautatea si nimicnicia noastra, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numarat pe Sfantul Siluan in ceata alesilor Tai, trimite-l noua ca pe un adevarat Parinte, spre a ne povatui cum sa traim o viata cuviincioasa, o viata de nevointa si de rugaciune, ca sa Te aflam milostiv in ceasul mortii si la Infricosatoarea Judecata, Amin.

SursA: Acatistul Sfintului Siluan Atonitul


Niciun comentariu: