miercuri, 10 decembrie 2008

Ortodoxismul românesc, în menghină slavă – Lucian Vasile

Am văzut aseară la Trinitas TV interviul pe care părintele arhidiacon Nicolae Dima l-a luat părintelui Boian Alexandrovici, primul preot român ortodox din Serbia. Consider că era imposibil să nu te bucuri de mărturia plină de dragoste de neam şi credinţă pe care părintele Boian a făcut-o, dar şi să te întristezi de situaţia în care se află românii situaţi la 80 de kilometri de graniţa cu Serbia. Despre pătimitrile acestui părinte puteţi citi pe blogul Lăcaşuri Ortodoxe.
Am găsit pe internet un articol foarte interesant despre această situaţie şi îl postez în continuare.

Părintele Boian în faţa bisericii sale (sursă foto: Evenimentul Zilei)

Indubitabil, ortodoxismul a fost factorul principal care a susţinut de-a lungul secolelor unitatea neamului românesc. Existenţa credinţei ortodoxe a fost ameninţată timp îndelungat de două pericole majore: din nord-vest, catolicismul (care a repurtat o importantă victorie prin crearea episcopiilor greco-catolice în Ardeal), iar din sud de musulmanism. O dată cu trecerea anilor, şi conjunctura s-a schimbat: occidentul îşi pierde prestigiul şi puterea, şi o dată cu el şi religia catolică a intrat în declin (în ultimii 20 de ani, numărul călugărilor catolici s-a diminuat cu 10 %), iar musulmanismul are ca ţintă ţările vestice. Şi totuşi, ortodoxismul românesc nu este în perioada sa de graţie. Care îi sunt oponenţii actuali? Surprinzător, bisericile surori ortodoxe din vecinătate.

În afară de Ungaria catolică, România este înconjurată de ortodoxism. S-ar putea crede că este un cadru favorabil pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR). Răspunsul este unul contrar aşteptărilor şi s-a revelat o dată cu încercarea BOR de a susţine, prin ortodoxism, românismul din afara graniţelor. Reactivarea celor 3 eparhii - Bălţi, Cantemir şi Dubăsari - care aparţin de Mitropolia Basarabiei care, la rândul ei, se subordonează Patriarhiei Române a creat un front ortodox anti-românesc. Oricât ar părea de dur, atitudinile clericilor din ţările vecine susţin această concluzie. Acţiunile din Basarabia ale Patriarhului Daniel au intrat în conflict cu interesele ruseşti, a căror reprezentant este Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei. Solidaritatea cu Biserica Rusă nu s-a lăsat de aşteptat. Spre exemplu, Mitropolitul Ucrainei a avut un răspuns foarte dur la adresa clericilor români1.

De asemenea, nici bulgarii nu s-au lăsat mai prejos. Aici poate fi vorba şi de o veche „rivalitate” (dacă este permis termenul) între feţele bisericeşti române şi bulgare. Poate că pe malul stâng al Dunării s-a uitat că bulgarii au impus la nord de râu limba slavonă în biserică tăind limbile preoţilor vlahi care susţineau slujbele în latină2. Dar, cu siguranţă, vecinii noştri de la sud nu au uitat că acum mai puţin de un secol (după anexarea Cadrilaterului la Vechiul Regat), „Tatăl nostru” bulgăresc se termina cu „Şi dă-ne Doamne Dobrogea îndărăt” 3. În plus, Biserica Ortodoxă Bulgară are o datorie morală faţă de cea rusă care i-a ajutat timp de peste 40 de ani (dându-i Sf. Mir) după ce fusese declarată schismatică de către Patriarhul Antim al VI-lea. Acest fapt a putut fi sesizat în cursul negocierilor româno-ruse de la mânăstirea Troian, din Bulgaria, din 2007.

Şi totuşi, s-ar putea crede că ortodoxismul sârb ar putea fi aliatul celui românesc. În fond, ambele biserici au avut de suferit de pe urma presiunii politice exercitate de Biserica Ortodoxă Rusă, în perioada imediat următoare încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Situaţia este însă surprinzătoare - ortodoxismul sârb pare a se constitui într-unul din cei mai importanţi opozanţi al celui românesc. Secole de-a rândul „vlahii” au fost supuşi unui continuu proces de dezrădăcinare - ca exemplu, conform datelor oficiale, în 1948 comunitatea româneasca număra 93 444 de locuitori, iar peste numai 13 ani, în 1961, ea să aibă 1 369 de suflete4. Este interzis ca slujbele să se desfăşoare în limba română, iar până în urmă cu câţiva ani, nu exista nicio biserică românească! În 2004, preotul Boian Alexandrovici a construit în satul Malainiţa, pe pământul său, primul lăcaş de acest fel din Valea Timocului. Reacţia „fraţilor ortodocşi sârbi” a fost una dură: s-a cerut demolarea bisericii, preotul Boian a fost ameninţat, iar primarul raionului Bor a cerut trimiterea de trupe armate în Timoc, susţinând că există „grupări naţionaliste proromâneşti” care ar urmări destabilizarea statului sârb5! În 2008, preotul Boian a fost caterisit de către Biserica Ortodoxă Sârbă, cu toate că el fusese hirotonit de către preoţi ai BOR.

Probleme sunt şi la nivel înalt - dacă Vicariatul Sârb de la Timişoara se bucură de toleranţă şi recunoaştere din partea oficialilor români, Episcopia Română din Vârşet a întâmpinat numeroase piedici din partea bisericii sârbe (trebuind, într-un final, chiar să-şi schimbe numele în Dacia Felix) 6. În plus, legătura dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi Biserica Ortodoxă Rusă este una foarte strânsă. Când a apărut chestiunea reactivării celor 3 eparhii din Basarabia, patriarhul Pavel al Serbiei a trimis o scrisoare omologului său rus (care a fost imediat publicată pe saitul Bisericii Ortodoxe Ruse), în care asocia iniţiativă românească “cu una din cele mai negre perioade din istoria umanităţii, perioada ocupaţiei naziste”7! Mai mult, considera că spaţiul basarabean reprezinză “o regiune canonică tradiţională a Patriarhiei Moscovei”.

Concluzia este una cât se poate de tristă. Vecinii noştri ortodocşi nu trebuie priviţi cu răutate, însă este nevoie de înţelegere obiectivă a raporturilor dintre ortodoxismul românesc şi cel slav din proximitate. Podurile prieteniei nu îşi au rostul atunci când au un singur sens şi devin, fără să vrem, motiv de deznădejde pentru ortodocşii români de peste graniţă. Totuşi, revine obsesiv o întrebare: în atare condiţii, care este vecinul cel mai bun pentru arealul ortodox român? Răspunsul a fost enunţat cu zeci de ani în de Nicolae Iorga: nimeni altcineva decât Marea Neagră.

Bibliografie

1 Serinela Spatarelu - Mitropolitul Ucrainei acuză Biserica Ortodoxă Română

2 Marcel Petrescu - Boscorodirea şi tăierea limbii preoţilor

3 lect. Univ. Dr. Claudiu-Lucian Topor - Românii şi bulgari la 1913, Revista Historia, nr 72

4 Wikipedia - Biserica Ortodoxă Sârbă

Cifra a fost fără îndoială exagerată de comuniştii iugoslavi. Adevărul este, totuşi, undeva la mijloc, mărturie stând datele recensământului din 2002, care a scos la iveală un număr de 45 000 de mii de români pe Valea Timocului. De punctat mai este şi faptul că unii specialişti sârbi consideră că în mod real, numărul „vlahilor” nu poate scădea sub 240 000! Diferenţele acestea considerabile sunt puse pe seama fricii de a se declara român, pentru a evita astfel represaliile sârbilor.

5 Evenimentul zilei Nr. 5284, Florian Bichir, Georgeta Petrovici - Preot roman, prigonit de sârbi

6 Puncte Cardinale, august 2006

7 Mădălin Necsutu, Tudor Borcea - Biserica Ortodoxă Română, atacată de biserici “surori”

Sursa:

http://proiectularche.wordpress.com/2008/09/11/ortodoxismul-romanesc-in-menghina-slava/

Niciun comentariu: